2006 – Se inaugurează noul local al Şcolii primare Topeşti

 

ŞCOALA GENERALĂ TOPEŞTI

Oraşul Tismana, Judeţul Gorj

Tel. (004) 0253 374 484 E-mail: topesti@primariatismana.ro

 

 

Date despre satul Topeşti

 

 

Învăţământul din satele fostei comune Topeşti.

 

Topeşti, localitate istorică şi fostă comună a judeţului Gorj în secolul XX, a cuprinde acum în perimetrul ei şcolar trei sate:

-          Gornoviţa - sat cu 193 gospodării şi 470 locuitori

-          Topeşti - sat cu   144 gospodării şi 354 locuitori

-          Vâlcele – sat cu 166  gospodării şi 336 locuitori

 

Dintre toate, singurul sat atestat prin hrisov este satul Topeşti, atestat prin hrisovul de la 1470 dat de Radu Cel Frumos.

Vechimea aşezărilor este însă mult mai mare iar la Topeşti, săpăturile arheologice au dovedit urmele unei aşezări din epoca bronzului (în Petreni la baza dealului Dârmoxa).

O veche construcţie din epoca romană a existat de asemenea, pe platoul "Cetătui", unde s-au găsit olane groase de la un apeduct roman, cărămizi, obiecte de metal si monede romane.

Circumscripţia şcolară actuală Topeşti, cuprindea în anul 2006 toate formele de învăţământ obligatorii:

-          preşcolar, cu două grupe conduse de Silvia Chiricescu şi Mariana Ciochină, în total 42 de copii;

-          şcolar, cu trei posturi de învăţători, Doina Tarsu, Mihaela Manghera şi Nicoleta Bârnea cu 55 elevi în total, după clase, 13+8+17+17 elevi;

-          gimnazial, cu 10 profesori pe specialităţi,  cu 45 de elevi, după clase 11+10+13+11 elevi;

 

Şcoala şi biserica sunt cele mai vechi instituţii de interes public care au funcţionat în zona Topeşti, biserica din lemn din satul Gornoviţa, datând din anul 1764. Acestor instituţii li s-a adăugat Căminul cultural Topeşti construit între anii 1950-1955.

 

Gornoviţa. Biserica din anul 1764

 

Instruirea şcolară din satele Gornoviţa, Topeşti şi Vălcele a fost legată la începuturile sale de Mănăstirea Tismana, care era singurul centru din zona Olteniei, în primele secole de după întemeierea Ţării Româneşti, în stare să satisfacă nevoile „cunoscătorilor de carte”. Deşi mănăstirea folosea la început limba slavă, actele erau atât de multe (pe lângă mănăstire funcţiona şi o instituţie a „pricinilor”, judecătoria de pace de mai târziu) încât egumenii puneau grămăticii mănăstirii să facă centre în care copii să înveţe scrierea slovelor. Din aceştia se recrutau „copiştii” de manuscrise şi chiar cărţi, chiar dacă ei nu cunoşteau limba slavonă. Încă de atunci, trebuinţa statului în materie de „copişti” era enormă „daraverile dintre locuitori” fiind destul de numeroase.

O dată cu dezvoltarea şcolilor pe lângă mănăstiri şi biserici, scrierea slovelor devine din ce în ce mai mult o practică folosită de ucenici ce îşi rosteau gândurile în grai românesc. Tocmai de aceea, începând chiar din secolul al XIV-lea, ia naştere un puternic curent românesc care merge o vreme în paralel cu elementul slav dar care devine precumpănitor în secolul al XVII-lea, când toate actele foloseau limba română, singura relicvă din limba slavă rămânând slovele.

Şcolile de pe lângă Mănăstirea Tismana au luat în secolul al XVII-lea un mare avânt o dată cu dezvoltarea oraşelor, a comerţului,  necesitatea construirii de biserici pe lângă care să funcţioneze o şcoală fiind atât de mare încât locuitorii satelor cereau egumenilor mănăstirii scutiri de dăjdii pentru preotul satului care era şi învăţător acceptând, în schimb, diverse munci în folosul mănăstirii şi a bisericii.

La Topeşti, este probabil că cei care „buchiseau slovele” la mănăstire, să-şi fi înfiinţat prima „şcoală de chilie” cum o numea Iorga, o dată cu cea din Tismana şi Pocruia, prin anii 1715-1720, având în vedere că în pisania bisericii de la Gornoviţa din anul 1764 se specifică întremarea „alteia mai vechi”.

În toate cazurile însă, bisericile ca şi şcolile de altfel, erau sub jurisdicţia Mănăstirii Tismana. Situaţia în Topeşti trebuie să fi fost la fel ca aceea a satului Pocruia unde înv. Sandu Ciolacu menţionează în monografia sa: „Între anii 1807-1819 satul Pocruia era arondat mănăstirii Tismana. La cererea locuitorilor din Pocruia către Dionisie Lupu mitropolit al ţării Româneşti, s-a obţinut scutirea de dăjdii pentru Ioţca pe care-l luaseră locuitorii satului pentru a învăţa copiii carte. El a obligat însă pe locuitori să zidească chilii la poarta bisericii pentru locuinţa dascălului şi sala unde să înveţe copii carte. Într-o evanghelie tipărită în anul 1822 sunt făcute diferite însemnări de Ioţca Dascălul printre care şi despre rebeliunea lui Tudor care a intrat cu arnăuţii la mănăstirea Tismana.”

Rechizitele folosite la şcoală erau panachidele (tăbliţe cu mâner acoperite cu ceară pe care se scrijeleau „buchiile”), tăbliţele cu condei de cretă (var) sau condei de plumb, tabla de piatră, tabla de manual, foiţe cu texte fixate în piele, cutia cu nisip, pana de gâscă cu cerneală, beţişoare pentru socotit. Cam toate se făceau pe plan local, spre exemplu, cu funinginea de pe fundul tigăii amestecată cu ţuică tare şi cu clei de pe pruni se făcea cerneală.

Orarul unei zile era: bucoavna (abecedarul), ceaslovul şi psaltirea. Şcoala ţinând de biserică, sâmbătă seara se făcea „procetirea” un fel de recapitulare urmată cântări şi osanale bisericeşti, duminica dimineaţa fiind puse în practică cele  învăţate peste săptămână, copiii citind smeriţi din psaltire.

Lecţiile se desfăşurau la latitudinea preoţilor, fiind creaţii mai mult spontane.

Odată cu intrarea în vigoare la 1 iulie 1831 a Regulamentului  Organic în Ţara Românească se pune insă temelia învăţământului public. În 1838, Departamentul Dinlăuntru cere Eforiei Şcoalelor să înfiinţeze „prin toate satele şcoli” şi să aplice prevederile Regulamentului Organic. Eforia cere şcolilor ca pe lângă preot să existe şi un cântăreţ având datoria să înveţe copiii satului, scrierea, cetirea, socotirea  şi cântări bisericeşti. Ţârcovnicii erau chemaţi să ocupe slujbe de învăţători având în vedere trecerea şcolilor pe seama statului. Mulţi ţârcovnici însă refuzau, la şcolile de învăţători începând să fie înscrişi şi fii ai satului. Aceştia trebuiau pregătiţi pentru a instrui elevii în citire, scriere caligrafică, socotire inclusiv cele patru operaţii cu fracţii („numerele frângeroase”), catehism precum şi toate rugăciunile religioase, caracterul religios al învăţământului menţinându-se. Pentru plata învăţătorilor fiecare casă era obligată să dea câte doi lei.

 

Şcoala din Topeşti construită în timpul celui de-al doilea război mondial

 

Anul şcolar începea la Sf. Dumitru (26 octombrie) şi se termina la Sf. Gheorghe (23 aprilie) cu vacanţe de trei zile la Crăciun şi Bobotează şi şase zile la Paşti. Faţă de învăţământul organizat de biserică, duminicile şi sărbătorile erau libere iar orarul zilnic nu depăşea şase ore.

Cu timpul, numărul candidaţilor şcolilor publice din Gorj proveniţi din rândul mirenilor începe să depăşească pe cel al clerului. Dacă în anul 1843 candidau 119 fii de mireni şi 39 fii de clerici, după doi ani raportul era de 138 la 39 în favoarea fiilor de mireni, din care nu mai puţin de 125, erau birnici.

Caracterul de masă al învăţământului începea. În 1848 în Plasa Tismana fiinţau 31 de şcoli, pentru 51 de sate, cu un număr de 587 de elevi. Raportul faţă cei fără de ştiinţă de carte rămânea totuşi foarte mare existând în plasă,  3248 de tineri de vârstă şcolară, 1935 de băieţi şi 1313 fete. De bună seamă însă că numărul celor care ştiau să scrie şi să citească era mult mai mare, învăţătura de pe lângă biserici şi şcolile particulare ne dispărând cu totul.

În actele oficiale însă, Şcoala Tismana este atestată prin Raportul subocârmuirii plaiului Vâlcanului, trimis ocârmuirii jud. Gorj la 30 decembrie 1835. În anul 1842, găsim Tismana ca plasă, în Plasa Tismenii  figurând 20 de şcoli cu un număr de 168 elevi.

La Topeşti, în anul 1848, era învăţător Alexandru Runcanu care recenzase 110 familii cu copii. Din cei 56 de tineri de vârstă şcolară, 42 erau fete care de obicei, nu erau date la şcoală aşa că şcoala funcţiona doar cu 14 elevi. La Gornoviţa nu se cunoaşte învăţătorul dar în evidenţele plasei sunt recenzaţi  44 de tineri din care 37 de fete. Satul Vălcele fie că ţinea de Boroşteni, fie că avea pe atunci puţine familii care ţineau tot de Topeşti.

Aceasta se deduce din faptul că, în anul şcolar 1864-1865, funcţiona numai Şcoala Topeşti. Ea avea ca „sate închinate” Topeşti şi Gornoviţa,  proprietarul de şcoală fiind Mănăstirea Tismana, cum fusese şi până la apariţia Regulamentului Organic. Şi satele Tismana, Celei şi Pocruia aveau ca proprietar de şcoală tot Mănăstirea Tismana, pe când în Sohodol, Izvarna, Costeni şi Racoţi, proprietari erau moşnenii. 

Şcoala de la Topeşti era construită din lemn, cu acoperiş bun, fără umblătoare, cu şase bănci şi  şase semicercuri, masă, dulap, socotitoare şi hârdău de apă. Primar era pe atunci Ion Constantinescu, pesemne din Tismana, după nume.

Pesemne că în acest an, şcolile de la Topeşti şi Gornoviţa se contopiseră, deoarece în anul şcolar 1862-1863, şcoala Topeşti figura cu 37 de elevi, 29 de elevi la clasa I-a şi 8 într-a doua iar Gornoviţa figurează în actele revizorilor aparte, cu  32 de elevi, 18 în clasa I-a şi 14 într-a doua. Şcolile Topeşti, Gornoviţa şi Pocruia funcţionau ca şcoli cu două clase, pe când Tismana şi Racoţi cu trei clase.

Învăţător la şcoala Topeşti în anul 1865, era Ion Chiricescu cotat de revizor ca „mediocru”, calificativele fiind doar descriptive: foarte silitor, capabil, bun, stăruitor, diligent, prea bun, excelinte.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, şcoala Topeşti avea doi învăţători: Constantin Popescu şi Matei Chiricescu. În iulie 1899 aceştia înfiinţează Societatea „Grija viitorului”.

Localul şcolii din Topeşti, care se afla  în centrul satului, vizavi de Centrul Comunitar de astăzi,  a făcut faţă  până în preajma celui de-al doilea război mondial când s-a început construirea unei şcoli noi în pas cu vremurile.  Provizoriu, şcoala s-a mutat într-o casă particulară pe „uliţa lui Mănăilă” iar din cauza războiului multe mijloace de tracţiune ne fiind disponibile, unele materiale de construcţie au fost aduse cu sacul, din râul Pârgavu.

Cu toate că se construise una din cele mai frumoase şcoli din zonă, nu peste mult timp, avea să se constate că terenul argilos pe care era construită şcoala, începe să se deplaseze.  Zidurile încep să crape iar reparaţiile nu rezolvă mare lucru. Se începe o nouă şcoală în lunca Topeştilor care este dată în folosinţă anul 1978.

La construcţia ei au muncit vreme de câţiva ani sătenii celor trei sate Gornoviţa, Topeşti şi Vălcele împreună cu cadrele didactice ale şcolii. Directorul şcolii din acea vreme prof. de lb. română Vasile Proca, împreună cu soţia Florentina Proca preşedinta Organizaţiei de Pionieri, a doua funcţie ca importanţă în şcoală, împărţise satele în sectoare şi repartizase în acestea cadrele didactice pentru  un contact foarte rapid cu populaţia. Când veneau meşterii la lucru, se hotăra ce sate sunt la rând pentru asigurarea unei mese iar cadrele didactice întocmeau listele pe oameni şi zile. Mâncarea era adusă cu baniţa, două feluri de mâncare şi dulciuri, ţuică şi vin. Dacă se nimereau la rând mai multe familii nevoiaşe ele se grupau  dar de multe ori nu era nevoie deoarece sătenii erau foarte săritori iar cei mai înstăriţi se înscriau singuri la rând.

 

Şcoala nouă terminată în anul 1978

 

Aceiaşi tragere de inimă o aveau şi cadrele didactice, mai ales acelea care locuiau în cele trei sate. În Vălcele ţineau legătura cu satul, soţii Marioara  şi Gheorghe Ciuncanu învăţători de primă mână în Gorj, utimul director de şcoală înaintea d-lui Proca. La Gornoviţa acţionau soţii Nuţa şi Victor Adam, iar la Topeşti, soţii Proca împreună cu Chirimbu Constantin. Pentru mobilizări urgente se trimeteau în sate profesorii Ionel Slivilescu şi Nicu Tomoniu, amândoi din Tismana şi care aveau motorete. Aceştia ţineau contact şi cu autorităţile şi cu inginerii de la Şantierul ACH care sprijineau construirea şcolii aducând ciment, mortar sau utilaje. Aceasta a grăbit construcţia şcolii, lemnele pentru acoperiş fiind ridicate doar într-o singură zi cu o macara.

După darea în folosinţă, au început amenajările anexe necesare unei şcoli.

Amenajările anexe de la şcoala nouă au fost începute de Vasile Proca. El a început nivelările pentru  terenurile de fotbal, handbal şi volei şi construcţia magaziei pentru lemne. Apoi toate acestea au fost finalizate şi continuate de către Nicolae N. Tomoniu director de şcoală şi profesor de matematică al scolii, din anul 1969.

Realizări în perioada cât a fost director de şcoală:

- alimentarea cu apă înzestrarea şcolii cu staţie de radioficare (difuzoare în sălile de clasă, bibliotecă, cancelarie şi difuzor exterior pe acoperiş) magnetofoane, televizoare şi radiouri;

-          trecerea la învăţământul pe cabinete şi laboratoare, pavoazarea holurilor şi coridoarelor, amenajarea unui a solar de 30/10 m şi a lotului agricol şcolar, experimental care aduceau fiecare un venit de circa 2500 lei, preţuri din anul 1981;

-          realizarea de venituri proprii prin activităţi didactice şi pioniereşti în sumă de 11186 lei în anul 1980, 12144 lei în anul 1982 şi mereu mai mari în anii următori, plecând de la veniturile anului 1979 în sumă de 525 lei şi 30 de bani;

-          înfiinţarea  pe lângă disciplinele de bază a unor cercuri de elevi, fiecare având gazeta proprie de perete şi membri corespondenţi permanenţi;

-          câştigarea mereu a concursurilor locale pe discipline de învăţământ, a locului 2 pe judeţ de către Jerca Constantin la concursul de matematică, cercul de matematică având corespondenţi la nivel central, la "Gazeta matematică" seria B;

-          câştigarea locului I pe ţară la marcaje de trasee turistice  şi  a trofeului "Sfinxul Carpaţilor", fiind instructor al echipajului "Montana" al şcolii Topeşti, format din Buciu Ghe. căpitan, Brânduşescu Ghe. secund, Giurcă Ion reporter, Coconete Sorin şi Văcariu Vasile retuşori, Stăncioi Ion, Pârcălăboiu Vasile, Nichifor Ghe. vopsitori, Buciu Ion şi Bârnea Gheorghe purtători vopsea, Lazăr Ctin mânuitor perie muşchi, toţi pionieri, şi adulţii Zglobiu Ctin ghid şi Surcel Vasile geograf.

 

Dar despre toate acestea, colectivul de cadre didactice al şcolii actuale, are în pregătire o lucrare monografică pe care o vom pune la dispoziţia celor interesaţi cât mai curând posibil.

 

 

Alte date importante.

 

Zonele declarate monumente ale naturii.

Acestea sunt:

-          Peştera Gura Plaiului - Topeşti în suprafaţă totală, cu zona limitrofă, 10 ha;

-          Cotul cu Aluni - Tismana, în suprafaţă totală de 25 ha;

-          Pădurea de Castani Eroni, în suprafaţă totală de  50 ha;

-          Muntele Oslea, în suprafaţă totală de 280 ha.

 

Localităţile componente ale zonei, numărul de gospodării, populaţia şi componenta etnică

 

	Satul	Nr.gosp. a1996	Nr.gosp a2002	Nr.cladiri a2002	Date vechi popul/anul	Recens a1977	Recens a1980	Recens a1985	Recens a1992	Recens a1994	Recens a1996	Recens a2002	Evol. a1985	Evol. a1996	Evol. a2002	OBS
	Gornoviţa	190	193	243		595	605	602	516	539	528	470	7	-67	-125	români
	Topeşti	143	144	192		393	407	405	429	437	429	354	12	36	-39	români
	Vâlcele	172	166	236		454	459	452	393	396	395	336	-2	-59	-118	români

 

Localităţile componente ale zonei, suprafaţa de teren şi modul de folosinţă

 

	Satul	Arabil	Păşuni	Fâneţe	Vii	Livezi	Păduri	Ape/st	Drum	Cc	Nerod	Total
	Gornoviţa	35,53	0,17	37,54	4,37	2,38	0,82	0,06	5,05	11,32	0,23	97,47
	Topeşti	26,91	0,02	18,97	3,45	1,42	1,30	0,00	4,05	9,63	0,00	65,75
	Vâlcele	34,13	0,17	37,02	4,49	3,88	1,46	0,00	05,05	10,56	0,00	96,76

 

 

Fundaţia Tismana

 

Prin şedinţa publică din 8 aprilie 1998, Tribunalul Gorj hotărăşte înfiinţarea Fundaţiei Tismana ca urmare a cererii depuse de prof. Jerca Constantin la 23.02.1998. Primii fondatori au fost Jerca Constantin, Surcel Vasile şi Chirimbu Constantin. În anul 2000, se retrage din fundaţie domnul Chirimbu Constantin şi este cooptat domnul Tomoniu Nicolae.

Activitatea fundaţiei însă, avea să fie încununată de succes abia în momentul când finalizând mai multe proiecte, împreună cu cadrele didactice ale şcolii, satului Topeşti i se acordă titlul de „sat european”.

Despre acest succes, la care şi-a adus contribuţia întregul colectiv al şcolii, cât şi despre scrisoarea adresată sătenilor de Jonathan Scheele, şeful Delegaţiei Comisiei Europene în România, puteţi citi pe situl Fundaţiei Tismana.